Ai încheiat o conversație și, câteva ore mai târziu, încă te gândești la ea.

„Oare am spus ceva greșit?”

„De ce mi-a răspuns așa?”

„Poate ar fi trebuit să spun altceva.”

Sau ai de luat o decizie și încerci să analizezi toate variantele posibile. Faci liste mentale, anticipezi consecințe, te răzgândești, revii asupra lucrurilor pe care credeai că le-ai lămurit.

Uneori, toate acestea se întâmplă seara, exact când ai vrea să adormi.

Și apare gândul:

„De ce nu pot pur și simplu să-mi opresc mintea?”

Poate pentru că, de multe ori, mintea nu face asta fără un motiv.

A te gândi mult nu este neapărat problema

Capacitatea de a analiza este utilă.

Ne ajută să luăm decizii, să anticipăm dificultăți, să înțelegem ce ni s-a întâmplat și să învățăm din experiențe.

Dar există o diferență între a te gândi la o problemă și a rămâne prins în gândirea despre acea problemă.

În primul caz, gândirea te conduce, mai devreme sau mai târziu, spre ceva: o decizie, o concluzie, o acțiune sau acceptarea faptului că, momentan, nu ai un răspuns.

În celălalt, mintea pare să se învârtă în cerc.

Aceleași întrebări revin, doar sub forme ușor diferite.

Și, paradoxal, cu cât te gândești mai mult, cu atât te simți mai puțin sigur.

Uneori nu cauți un răspuns. Cauți certitudine.

Poate că aici se află una dintre cele mai importante diferențe.

Când mintea revine iar și iar asupra unei situații, avem impresia că încă nu am analizat-o suficient.

„Dacă mă mai gândesc puțin, poate îmi dau seama.”

Dar uneori nu informația lipsește.

Lipsește certitudinea.

Vrem să știm sigur că am luat decizia corectă. Că celălalt nu s-a supărat. Că nu vom greși. Că lucrurile vor ieși bine. Că ceea ce ne temem nu se va întâmpla.

Iar mintea încearcă să obțină această siguranță analizând.

Problema este că viața oferă rareori certitudini complete.

Și atunci apare o capcană: încercăm să rezolvăm prin gândire o incertitudine care nu poate fi eliminată prin gândire.

„Dar dacă…?”

Uneori, gândirea excesivă nu privește ceea ce s-a întâmplat, ci ceea ce s-ar putea întâmpla.

„Dar dacă fac alegerea greșită?”

„Dar dacă nu mă descurc?”

„Dar dacă se întâmplă ceva?”

„Dar dacă regret?”

Mintea construiește scenarii pentru a ne pregăti.

Într-un fel, încearcă să ne protejeze.

Dacă anticipăm toate posibilitățile, poate vom fi mai puțin surprinși. Dacă identificăm toate riscurile, poate vom putea evita greșelile.

Doar că există întotdeauna încă un „dar dacă?”.

Și astfel, ceea ce a început ca o încercare de a obține control poate ajunge să ne facă să simțim că avem tot mai puțin.

De ce nu pot să-mi spun pur și simplu „gata, nu mă mai gândesc”?

Probabil ai încercat.

„Nu mai vreau să mă gândesc la asta.”

Pentru câteva secunde poate funcționează.

Apoi gândul revine.

Uneori chiar mai insistent.

Nu pentru că nu ai suficientă voință.

Ci pentru că mintea noastră nu are un buton simplu de oprire.

Iar atunci când un gând este perceput ca important sau amenințător, încercarea de a-l elimina poate transmite, fără să vrem, tocmai mesajul:

„Trebuie să fiu atent la asta.”

Și mintea continuă să verifice.

Când analiza începe să semene cu o formă de protecție

Poate ai observat că gândurile devin mai intense tocmai în perioadele în care există mai multă incertitudine, presiune sau teamă de a greși.

Nu este întâmplător.

Pentru unele persoane, a analiza foarte mult devine o modalitate de a încerca să prevină disconfortul.

Dacă mă gândesc suficient, poate nu voi greși.

Dacă înțeleg exact ce s-a întâmplat, poate nu voi mai fi rănit.

Dacă anticipez toate scenariile, poate voi fi pregătit.

Privită astfel, gândirea excesivă nu mai pare doar un „obicei prost”.

Poate fi o încercare a minții de a te proteja.

Doar că strategia care încearcă să aducă liniște ajunge uneori să mențină tocmai neliniștea.

Poate că întrebarea nu este „Cum fac să nu mă mai gândesc?”

Există o altă întrebare care poate fi mai interesantă.

Data viitoare când observi că revii iar și iar asupra aceleiași situații, încearcă doar să observi:

Ce încerc să obțin continuând să mă gândesc la asta?

O soluție?

O garanție?

Certitudinea că nu am greșit?

Siguranța că nu se va întâmpla ceva rău?

Nu este nevoie să găsești imediat răspunsul.

Uneori, simplul fapt de a observa ce caută mintea prin toată această analiză poate schimba puțin felul în care înțelegem ceea ce ni se întâmplă.

Când gândurile ocupă prea mult spațiu

Nu orice perioadă în care ne gândim mult înseamnă că există o problemă psihologică.

Dar merită să observăm când acest proces începe să consume mult timp, să afecteze somnul, să facă deciziile tot mai dificile sau să ne împiedice să fim prezenți în lucrurile pe care le trăim.

Uneori, în spatele lui pot exista anxietatea, nevoia puternică de control, perfecționismul, teama de greșeală sau dificultatea de a tolera incertitudinea.

Și atunci poate fi util să nu privim doar gândurile care apar, ci să încercăm să înțelegem de ce mintea simte nevoia să le rezolve la nesfârșit.

Poate că problema nu este doar că te gândești „prea mult”.

Poate că mintea ta încearcă foarte mult să te facă să te simți în siguranță.

Iar întrebarea care merită explorată poate fi alta:

De ce are nevoie de atât de multă certitudine pentru a putea, în sfârșit, să se oprească?


Ai grijă de tine,

Anca